Tag Archive: web development

  1. Web Design – Un dicționar rapid pentru începători

    Leave a Comment

    Web Design-ul este un proces complex de colectare a ideilor și cerințelor și aranjarea elementelor într-o manieră estetică, ținând cont de anumite principii specifice scopului care este urmărit. Web Design este un proces similar cu cel de creație, al cărui intenție este de a prezenta conținutul pe o pagină web, pe care utilizatorul o poate accesa prin intermediul unui Browser Web.

    Web Design-ul cuprinde o sferă largă de aptitudini și discipline care au ca scop crearea și întreținerea site-urilor web. Dintre zonele care se ocupă cu design-ul web amintim:

    – Design grafic;

    – Design de interfață;

    – Crearea codului standardizat și aplicații proprietare;

    – Interfață pentru utilizator;

    – Experiența utilizatorului;

    – Optimizare pentru motoarele de căutare (SEO).

    După cum se poate observa, aria foarte largă de activități necesită, în majoritatea cazurilor, acoperirea acestor zone de către mai multe echipe specializate.

    În general, noțiunea de Web Design este folosită pentru descrierea procesului de design al interfeței de client/utilizator (front-end). Web Design-ul se suprapune, la un anumit punct cu proiectarea web, care este un domeniu mai extins al Web Development.

    Care sunt principalele elemente ale Web Design-ului?

    Design-ul web folosește foarte multe dintre elementele vizuale cheie, pe care le regăsim și în alte domenii ale design-ului:

    Layout: Este modul în care elementele grafice, reclamele și textele sunt distribuite și aranjate. Cea mai mare provocare a designerilor web este să amplaseze informația astfel încât să fie rapid accesibilă și depistată imediat. Acest lucru include și menținerea unui echilibru, consecvență și integritatea design-ului per ansamblu.

    Culorile: În ceea ce privește alegerea culorilor, acest proces depinde de scopul proiectului și preferințele clientului. Opțiunea poate fi un design simplu, cu 2 culori sau un design multicolor, care să exprime personalitatea brandului, persoanei sau, după caz, a organizației.

    Elemente grafice: Elementele grafice includ logo-urile, imaginile, elementele vectoriale sau compuse din cod css, ale căror scop este de a îmbunătăți design-ul paginii. Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută pentru utilizator, aceste elemente trebuie amplasate corect, alături de elementele de text care compun pagina, fără a fi îngrămădite, lucru care ar spori, spre exemplu, timpul de încărcare al paginii.

    Font-urile: O componentă importantă în afișarea elementelor de text din pagină o constituie alegerea fontului potrivit. Browserele web pot interpreta anumite fonturi folosite pentru web, iar fonturile speciale trebuie integrate pe server pentru a fi livrate atunci când se încarcă pagina web.

    Conținut: Scopul principal al conținutului este de a îmbunătăți maniera de livrare a mesajului prin intermediul elementelor vizuale grafice și a textelor. Textele trebuie să fie cât mai relevante, la subiect, fără a induce utilizatorul în eroare, oferind informația pe care acesta o caută. Conținutul trebuie optimizat pentru motoarele de căutare.

    Dacă vrei să lucrezi alături de noi și să ai parte de un design orientat către o experiență captivantă și utilă pentru publicul tău țintă, scrie-ne și haide să programăm 25 de minute de consultanță gratuită la telefon, Skype sau WhatsApp.

  2. Web Development sau drumul de la idee la site, aplicație sau forumuri

    Leave a Comment

    Web Development este un termen folosit pentru o arie foarte largă de aplicabilitate. Rezultatul unui proces de web development poate varia de la o pagină de internet statică sau un landing page, până la aplicații complexe, cum ar fi site-uri de știri, forumuri de discuții sau aplicații web la comandă, potrivite pentru activitatea clientului.

    În acest articol ne vom concentra pe de o parte pe punctele cheie, pe de altă parte pe principalele unelte cu care un web developer lucrează.

    Pentru a înțelege pe deplin ce înseamnă Web Developmentul și ce este un web developer, trebuie, înainte de orice, să înțelegem ce este un Site web.

    Ce este un Site Web?

    Site-ul Web (website) este o colecție de documente individuale compuse din elemente text, grafice și multimedia, care sunt formate în așa fel încât să creeze o cât mai bună experiență a utilizatorului.

    Orice site este atribuit unui domeniu. Spre exemplu, site-ul pe care acum îl vizualizezi acum este atribuit numelui de domeniu noobz.ro. În acest fel, browserul știe unde trebuie să se ducă pentru a afișa toate fișierele site-ului căruia îi este atribuit domeniul noobz, cu extensia “.ro”.

    Site-ul web este accesibil prin intermediul unei rețele publice care folosește un protocol de internet, cunoscut drept IP (Internet Protocol). Acest IP este echivalentul adresei fizice, unde locuiește fiecare. Ca exercițiu, când spunem “mergem acasa la Daniel”, casei lui Daniel îi este atribuită o adresă fizică (Strada X nr.Y, ap.Z). Pe același principiu funcționează și browser-ul.

    Atunci când un utilizator introduce un domeniu, browser-ul accesează rețeaua publică unde sunt listate toate adresele de internet, vede care este IP-ul atribuit, după care trimite o solicitare către serverul care deține fișierele atribuite domeniului respectiv, urmând ca acestea să fie afișate. Numele de domeniu este același lucru cu URL (uniform resource locator). Data viitoare, când cineva vă cere URL-ul site-ului, trebuie să știi că se referă la numele de domeniu.

    Ce este un browser?

    Browserul este unealta (sau aplicația) prin care site-urile web pot fi accesate. Browserul web are capacitatea de a descărca și afișa fișierele și componentele care alcătuiesc un site web.

    Cele mai folosite browsere sunt Google Chrome, Mozilla Firefox, iar pentru utilizatorii dispozitivelor iOS, Safari. Numele de domenii sunt resurse de informații care sunt identificate prin URL sau URL (Uniform Resource Identifier/Locator). Hyperlinkurile, care se regăsesc în alte fișierele de pe un site, permit utilizatorilor să navigheze către alte resurse.

    Deși scopul principal al browserului este să acceseze resurse prezente pe rețeaua publică World Wide Web (www), acestea pot fi folosite pentru accesarea unor adrese locale, servere private, care nu sunt deschise rețelei publice (Intranet).

    Ce este un server web?

    Pentru ca fisierele atribuite unui domeniu să fie accesibile rețelei publice, acestea trebuie să fie stocate pe niște calculatoare denumite servere web.

    Serverele web trebuie să fie legate la rețeaua publică pentru a putea prelua solicitările utilizatorilor și să trimită fișierele necesare către browser-ul utilizatorilor în vederea afișării unui site web.

    Trebuie menționat faptul că, serverele sunt diferite de computerele personale pe care le folosim noi acasă, iar acest aspect nu se limitează doar la anumite componente, cum ar fi mediile de stocare mai rapide și procesoarele. Serverele web sunt conectate la internetul de mare viteză, care le oferă capacitatea de a deservi sute, uneori chiar și mii, de utilizatori în același timp. Platformele foarte mari, cum ar fi rețeaua de socializare Facebook, sunt stocate pe întregi data-center-uri, cu sute de astfel de calculatoare, capabile să livreze informația către milioane de utilizatori, în același timp.

    Pentru afișarea conținutului, browserele se bazează pe interpretarea limbajului de programare HTML. Cu toate acestea, pentru operarea serverelor web, acestea folosesc mai multe limbaje de programare și unelte care ajută la interpretarea și afișarea acestor fișiere prin intermediul HTML.

    Ce este limbajul de programare HTML?

    Toate site-urile folosesc limbajul de programare HTML. Practic, HTML este acronimul Hypertext Markup Language. HTML este un set universal de comenzi, sau instrucțiuni, pe care orice browser web este capabil să-l urmeze.

    Limbajul de programare HTML poate reda fișiere precum text, imagini sau tipuri de formatare. Toate aceste instrucțiuni sunt transpuse în cod HTML, cod stocat în interiorul unor documente cu extensie “.html”, pe care browserul va ști exact cum trebuie să le afișeze.

    Ce este un Web Developer?

    Un Web Developer este un programator care creează programe și aplicații pentru a fi utilizate pe rețeaua de internet sau intranet. Programatorul este capabil să realizeze un site web cap-coadă. Poate crea cod personalizat fiecărei cerințe, acesta dezvoltând absolut tot ce înseamnă layout și funcționalități.

    Pentru început, acestea ar fi componentele și actorii Web Development-ului. Va urma să discutăm, în alte articole pe care le vom publica pe blog despre primii pași necesari pentru a realiza o pagină web și multe alte subiecte care ar putea fi utile în dezvoltarea unei afaceri online.

    Dacă doriță să aflați mai multe informații direct de la noi, puteți profita de cele 25 de minute de consultanță gratuită prin telefon, Skype sau WhatsApp. Scrieți-ne un mesaj și haideți să ne cunoaștem.

  3. Bazele Prezenței Online: De unde începem noi

    Leave a Comment

    Strategia Digitală nu este reprezentată doar de link-building, mai multe articole pe blog / site sau mai multe videoclipuri regizate, editate și distribuite pe canalele social media. Nu putem numi strategie o singură activitate sau mai multe amestecate fără scop. Strategia este atunci când ai un plan și prin aplicarea acestuia reușești să te diferențiezi de restul lumii, ba mai mult decât atât, ajungi să-ți îndeplinești scopul.

    Strategia digitală este o combinație de două sau mai multe activități, care împreună reușesc să atingă un obiectiv prestabilit. De cele mai multe ori, oamenii tind să cadă în capcana de a încerca să copieze strategia competiției sau a unui idol. În unele situații, tactica poate fi de succes pe termen limitat, în vreme ce, în cele mai multe cazuri, se dovedește a fi un eșec total. Nu ai de unde să știi niciodată cu exactitate care este strategia de lucru a competiției, ceea ce înseamnă că în cele din urmă vei fi doar o copie de succes, iar asta într-un caz fericit.

    În funcție de intensitatea cu care desfășori anumite activități, obții diferite rezultate. Dacă nu există un echilibru între pașii pe care îi parcurgi, șansele sunt foarte mari să nu ajungi niciodată la rezultatul dorit sau în situații ceva mai favorabile, să ajungi să-ți atingi scopul urmând drumul mult prea lung.

    Ce este Strategia Digitală

    O Strategie Digitală bine pusă la punct din primul moment îți permite să privești înapoi într-un anumit moment al dezvoltării proiectului și să depistezi ”de ce” se întâmplă anumite lucruri. Strategia Digitală este compusă din 3 mari pași: Obiective (Ce vrem să obținem?), Strategie (Cum putem obține?) și Proceduri (Ce facem pentru a ajunge unde ne dorim?).

    Există strategii bune și strategii proaste. Tu pe care vrei să o urmezi? Este foate important să iei întotdeauna deciziile bune, dar de multe ori se întâmplă să petrecem prea mult timp și să depunem prea multă energie îngrijorându-ne cu privire la luarea unei decizii, acțiune ce ne consumă resursele pe care le-am putea investi în ideile mărețe pe care le avem. Oamenilor le este frică să ia decizii, iar din păcate, strategia are la bază tocmai acest lucru, DECIZIA, acțiunea de a avea curajul să riști.

    Nu este de fiecare dată o soluție să lovești puternic sau cel puțin nu este o strategie sustenabilă pe termen lung. În digital, calitatea se construiește în timp. Dacă îți propui să dai lovitura în cel mai scurt timp, să aduci site-ul pe primul loc folosind din prima toate armele, iar ulterior te așezi liniștit pe o bancă și privești, vei avea toate șansele să experimentezi ”efectul bulgărelui” (succes pe termen scurt și resurse irosite). Desigur, o astfel de strategie nu este complet inutilă, totul depinde de ce obiectiv ai.

    Primul pas într-o Strategie Digitală este să decizi ce NU vei face niciodată. Trasează limitele, învață să spui nu, recunoaște și asumă-ți capacitățile. Poți visa la un brand pe care l-ai crescut din fașă, dar trebuie să recunoști că nici „Roma nu a fost construită într-o zi”, cum nici tu nu ai capacitatea de muncă a 100 de oameni, ca să reușești să ai rezultatele unui brand cu o asemenea echipă.

    Nu voi vorbi despre soluții de succes, trucuri prin care poți escalada niște etape și nici nu o să vă vând vreodată rețete mincinoase de creștere rapidă în online. Prezența online necesită perseverență, seriozitate, conștiinciozitate, devotament, respect față de munca ta și față de timpul celor care te urmăresc, dar mai ales responsabilitate.

    Comunicarea online în comparație cu cea din piața publică se difențiază prin faptul că nu mai ești nevoit să te duci în frig sau pe căldură să le vorbești tuturor oamenilor care trec pe acolo și care s-ar putea să nu-ți fie public țintă, ci poți în schimb să îi atragi pe ”teritoriul tău” pe cei care prezintă interes pentru ceea ce vrei să vinzi, fie că vorbim de produse, servicii sau informație.

    Nu cred în strategiile digitale care se reflectă în cifre, cât cred în acele strategii care se reflectă în acțiuni. Degeaba ajungi să afișezi informația în fața a zeci de mii de oameni pe zi, când la final nu reușești să-l faci nici măcar pe unul să creadă cu adevărat în tine și în ce vinzi, astfel încât să îl determini să creeze conversie. Vom discuta de-a lungul timpului pe blog despre ce este ”sănătos” și ce este ”toxic” într-o prezență online. Mai mult decât atât, vom explica de ce ”site-ul umplut cu hormoni”, ca un pui de Avicola, este o bombă cu ceas pe termen lung.

    În funcție de tipul de business online pe care vrei să îl dezvolți, vom vorbi despre strategiile digitale pe care e indicat să le urmezi, așa că dacă ai nevoie de scurte îndrumări, te invităm să ne contactezi, să dezbatem împreună întrebările tale. Primele 25 de minute de consultanță sunt gratuite la telefon, pe Skype sau WhatsApp.

    Ne-ați scris de-a lungul timpului și ne-ați întrebat ”Care sunt regulile SEO?”, ”Cum faci să se indexeze mai repede conținutul în Google?”, ”Ce înseamnă link-building și cum se face?”, ”Cum se face o analiză SEO a site-ului?”, ”Ce sunt cuvintele cheie și de ce avem nevoie de ele?” sau ”Cum îmi fac și eu un site?”, iar lista de întrebări nu se oprește aici.

    Parțial, unora dintre voi v-am răspuns deja, în vreme ce alții veți primi informații prin articolele ce urmează să fie publicate de acum înainte pe blogul web.noobz.

    Din punctul meu de vedere, orice strategie de business, fie ea digitală sau offline, presupune asumarea riscurilor. În afară de acest lucru, trebuie să mai ținem cont că nimic nu poate fi realizat dacă îți este frică să îți iei un angajament. Consolidarea unei prezențe online sau a unei afaceri online nu se face din joacă, ci prin putere de decizie și acțiune.

    Desigur, dacă ai stabilit o Strategie Digitală, nu este obligatoriu să te ții de un plan, dacă pe parcurs constați că există noi oportunități ce merită exploatate. De aceea, e bine să înveți să OPTIMIZEZI. Strategia nu este o rețetă standard pe care o îmbraci ca pe o uniformă de armată și la care nu poți veni cu niciun accesoriu. Din contra, aceasta trebuie să fie flexibilă și în continuă dezvoltare.

    6 Pași pentru o Strategie Digitală

    Care este nevoia ta (vrei să ai un site de prezentare, de informare, de documentare și analiză, un magazin online, un landing page pentru o campanie? Ai nevoie să crești traficul pe site, să vinzi mai mult, să te indexezi mai bine? Stabilește care este nevoia ta, iar de la asta, treci la pasul 2).

    Ce obiectiv / scop ai (cum vrei să te ajute noul site în următoarele 6 – 12 luni, cu cât vrei să crească traficul, cât de sus vrei să ajungi în căutările din Google până la finalul anului, etc.).

    Care sunt stakeholderii (de cine depinzi și cine contribuie la atingerea obiectivelor, cât la sută intră în responsabilitatea ta și de cât la sută sunt responsabili alții).

    Stabilește provocările și riscurile la care te supui (asigură-te că acestea sunt realiste din toate punctele de vedere și nu încerca să-ți vinzi singur bomboane. Mai bine știi din primul moment ce ai putea să întâmpini pe parcurs, pentru a ști cum vei proceda ca targetul să fie atins).

    Testează ce ai obținut și cere feedback (nu ieși public cu proiectul până în momentul în care nu te-ai asigurat că este ceea ce trebuie. Testează tu, pune-ți echipa de specialiști la care ai apelat să testeze, cere feedback de la cunoștințe și colegi, dar mai ales realizează un sondaj de opinie printre utilizatori.)

    Lansează și optimizează (nu îți fie frică de reacții, pentru că sunt firești. Pregătește-te atât pentru succes, cât și pentru eșec, mai ales dacă nu te-ai lăsat întru totul pe mâna specialiștilor și ai făcut lucrurile după cum ”ai crezut tu că e bine”).

    Strategia Digitală, oricât ne-am bate noi cu pumnul în piept, nu poate fi pusă în aplicare de un singur om, ea presupune foarte multă muncă din partea specialiștilor din marketing și comunicare, project management, account management, web design, web development și testing. Poți să asumi că pe unele lucruri le știi și tu, dar cu siguranță nu le știi pe toate. Astfel, îți recomandăm să apelezi la specialiștii care fac asta la ordinea zilei, nu doar la nivel de hobby.